Interviu Tescu Marian

May 12, 2017

Îl cheamă Tescu Marian Nicolae şi e născut la data de 04.12.1987 în Bucureşti. Este atacant şi liderul din vestiar al AFC ASALT Bucureşti. Practică acest sport din copilărie, încă din băncile şcolii!

 

I: Salut Marian!

Tescu Marian: Salut!

 

 I: Pentru început, aş vrea să ne spui cum ai ajuns să practici fotbalul.

T.M: M-am apucat de fotbal pe la 7 ani, am început la juniorii Rapidului pe vechiul Stadion Pasteur. Când eram mic mergeam pe stadion să îl văd pe vărul meu mai mare care juca atacant,  într-un fel m-a inspirat şi pe mine să merg către acest sport frumos.

 

I: Care este idolul tău?

T.M: Zlatan Ibrahimovic.

 

I: Care sunt atuurile tale?

T.M: Atuurile mele în fotbal sunt: viteza, rezistenta mărită la efort, mentalitatea şi experienţa dobândită în urma anilor petrecuţi fără întrerupere pe terenul de fotbal.

 

I: Care este cel mai important meci din cariera ta până în prezent?

T.M: Pentru mine orice meci este important şi le tratez pe toate la fel. Poate o amintire plăcută rămâne un meci din Cupa României, jucat la Politehnica Timişoara împotriva echipei Dinamo Bucureşti. Atunci am reuşit să o eliminăm pe Dinamo din cupă la loviturile de departajare, transformând şi eu un penalty.

 

I: AFC ASALT este calificată în play-off-ul Ligi a V-a, cum vezi aceste meciuri?

T.M: Play-off-ul de L5 alături de AFC ASALT este realizarea unui proiect pus la cale în vară, care a dat roade şi ne-a făcut să realizăm de ce iubim aşa de mult acest sport. Meciurile din acest play-off vor fi foarte interesante! Având în vedere că la ora actuală, jumătate din echipele din L5 sunt superioare echipelor din L4.

 

I: Cine este favorită?

T.M: Favorita clară în acest play-off este AFC ASALT. Echipă net superioară celorlalte participante, atât prin jocul prestat cât şi prin rezultatele directe cu celelalte echipe. Dovadă este locul ocupat la sfârşitul sezonului regulat, precum şi statistica de golaveraj.

 

I: Ce înseamnă AFC ASALT pentru tine?

T.M: AFC ASALT este mai mult decât o echipă! Este un loc în care încercăm să atragem jucători cu caractere deosebite. Am reuşit să formăm aici o adevărată familie şi am legat prietenii bazate pe respect reciproc. Am început acest proiect de aproximativ un an, sunt mândru şi fericit de ceea ce s-a realizat până acum. Sunt convins că acest grup unit poate mult mai mult!

 

I: Ce îţi doreşti să obţii cu AFC ASALT?

T.M: Cu AFC ASALT îmi doresc să obţin promovarea şi câştigarea Cupei României (Faza Bucureşti). Apoi, în următorii ani promovarea în eşaloanele superioare.

 

I: Cum îţi motivezi colegii de echipa înaintea unui meci?

T.M: înaintea unui meci, de obicei îmi motivez colegii prin idei sau gânduri de ceea ce mi-aş dori să arătăm în teren. Încerc să îi descarc de orice activitate din viaţa de zi cu zi şi să înţeleagă că timp de 90 de minute trebuie să uite de orice şi să se bucure de acest minunat sport, fotbalul.

 

I: În calitate de căpitan al echipei, cum simţi echipa în acest moment?

T.M: Echipa este într-o formă foarte bună, am prins meciuri foarte bune şi simt că coechipierii mei sunt foarte conectaţi la jocuri. Avem un obiectiv pe care cu toţii dorim să îl ducem la bun sfârşit. Sunt mândru că sunt căpitanul unor astfel de băieţi şi sper să îi mulţumesc şi eu, aşa cum o fac şi ei prin prestaţiile şi devotamentul arătat în teren.

 

I: Ce îi sfătuieşti pe tinerii care vor să îmbrăţişeze fotbalul?

T.M: Tinerii din ziua de azi care vor să îmbrăţişeze acest sport, trebuie să fie conştienti că este nevoie de multă seriozitate, de multe sacrificii şi implicare totală. Este un sport care nu se poate păcăli, în care atunci când dai totul la potenţialul maxim poţi culege roadele. Însă aceste roade se pot culege numai după ani şi ani de muncă colosală şi sacrificii!

 

I: Crezi că fotbalul poate fi un element benefic în procesul de formare/dezvoltare psihosomatică a generaţiei tinere?

T.M: Fotbalul este un element benefic în viaţa oricărui tânăr/copil. Prin fotbal înţelegem: sport, sănătate şi disciplina. Orice copil care pleacă pe drumul acesta v-a deprinde pe parcurs anumite trăsături care îl pot ajuta în viaţă. Eu predau această disciplină la Liceul Teoretic Naţional şi întotdeauna încerc să îi învăţ pe copii ce înseamnă disciplină, lucrul în echipă, bucuria, satisfacţia şi spiritul colectiv pe câte ţi-l oferă fotbalul.

 

I: Ce rol are familia în procesul de formare/dezvoltare a unui fotbalist?

T.M: Familia are un rol foarte important în formarea şi dezvoltarea jucătorului de fotbal. Sprijinul familiei cântăreşte enorm în viaţa de zi cu zi a sportivului, deoarece întotdeauna vor exista momente bune şi mai puţin bune. Rolul familiei este acela de a susţine jucătorul şi de a-l face să treacă mai uşor peste orice.

 

I: Recent ai avut un eveniment fericit în viaţa ta. Despre ce este vorba?

T.M: Da, este vorba de cea mai mare realizare pe care o poate face un om, am devenit părinte. Sunt fericitul tătic al unei fetiţe superbe care îmi seamănă şi mă face fericit în fiecare zi.

 

I: Care este motto-ul tău în viaţă?

T.M: Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeşte ca şi când nimeni nu te-a făcut să suferi. Dansează ca şi când nimeni nu te vede. Cântă de parcă nu te-ar auzi nimeni. Trăieşte ca şi când ar fi ultima zi pe pământ. Când îţi vine să plângi, adu-ţi aminte de clipele în care zâmbeai. Iubeşte-ţi viaţa, aşa cum este ea!

 

I: Spune-ne ceva la încheiere!

T.M: Mă bucur că sunt implicat în acest proiect în acest proiect şi vă invit să urmăriţi această echipă. Vom arăta din ce în ce mai mult, vom creşte de la meci la meci şi care în curând va fi un loc de formare şi pregătire a jucătorilor de fotbal. Astfel de proiecte sunt necesare în această ţară, deoarece nivelul fotbalului a scăzut şi noi suntem datori într-un fel sau altul să ridicăm sportul care ne-a călăuzit în viaţă.

 

 

 

,,Sunt mândru că sunt căpitanul unor astfel de băieţi şi sper să îi mulţumesc şi eu, aşa cum o fac şi ei prin prestaţiile şi devotamentul arătat în teren.” Tescu Marian Nicolae

 

 

 

 

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *